Europa și-a ținut respirația în urmă cu o lună, când Franța era în mijlocul alegerilor. În cele din urmă, Adunarea Națională (RN) nu numai că nu a reușit să obțină o majoritate totală în al doilea tur, dar a terminat pe locul al treilea, contrar sondajelor conform cărora partidul de extremă-dreapta era pe punctul de a câștiga alegerile, având în vedere rezultatele din primul tur de scrutin.

În toată Europa, partidele de extremă dreaptă renasc, fie că sunt naționalist-nostalgice, naționalist-populiste, ultraconservatoare cu rădăcini neofasciste sau alte variante. Tabuul de lungă durată împotriva votării partidelor de extremă-dreaptă, bazate pe războaiele devastatoare din secolul XX împotriva naziștilor și a Italiei fasciste, se estompează încet. Partidele politice majoritare, odinioară împotriva colaborării cu grupuri de extremă dreapta, sunt acum mai deschise la astfel de alianțe.

Italia, a treia economie a UE, este condusă de Giorgia Meloni, șefa unui partid cu rădăcini neofasciste. Naționaliștii de extremă dreaptă ai Finlandei, Adevărații Finlandezi, s-au alăturat anul trecut guvernului de coaliție după trei luni de dezbateri. În Suedia, Democrații Suedezi, un partid anti-imigrație și anti-multiculturalism, este al doilea partid ca mărime din parlament, susținând guvernul de coaliție de dreapta. În Grecia, trei partide de extremă dreapta au intrat în parlament în 2023, în timp ce în Spania, partidul naționalist Vox a depășit așteptările la toate alegerile de anul trecut. De asemenea, să nu uităm de Orban și de partidul său FIDESZ din Ungaria.

În România, AUR a devenit dintr-un partid de care nu auzise nimeni al treilea partid în toate sondajele, cu șansa de a avea un candidat în turul 2 al alegerilor prezidențiale din acest an.

Ce se întâmplă în Europa? Milioane de alegători europeni se îndreaptă cu adevărat către extrema dreaptă sau este acesta doar un vot de protest? Este o reflectare a polarizării dintre alegătorii liberali urbani și restul conservator? Și la ce ne referim când descriem partidele drept „de extremă dreapta”?

Ceea ce vedem acum este rezultatul a mulți ani de acțiuni politice. Pe de o parte, mulți politicieni au adoptat sloganuri sau poziții de la extrema-dreaptă în ultimii ani, sperând să-și mărească baza de sprijin și să ia din voturile acestor partide. Astfel, unele idei care păreau a nu fi ok din punct de vedere politic au intrat brusc în atenția oamenilor. În același timp, mai multe partide de extremă dreaptă din Europa s-au îndreptat strategic spre centru, urmărind să atragă mai mulți alegători centriști.

Să luam în considerare atitudinea față de Rusia. Din punct de vedere istoric, multe partide de extrema-dreaptă, cum ar fi Liga din Italia, partidul lui Marine Le Pen sau Partidul Libertății din Austria, au menținut legături strânse cu Moscova. Cu toate acestea, invazia pe scară largă a Ucrainei de către Vladimir Putin i-a forțat pe liderii de partid să-și modifice retorica.

Această mișcare duală, politicienii care adoptă poziții de extrema-dreaptă și partide de extrema-dreaptă care se îndreaptă spre centru, a creat un peisaj politic complex, provocând definițiile și percepțiile noastre tradiționale despre extrema dreaptă.

Să vedem un alt exemplu de „centrificare” a partidelor de extremă-dreaptă: după votul britanic pentru Brexit din 2016, Bruxelles-ul s-a temut de un efect domino – Frexit, Dexit, Italexit. La acea vreme, multe țări europene aveau partide populiste profund eurosceptice care aveau rezultate bune. De-a lungul anilor, totuși, aceste partide s-au simțit obligate să înceteze cu retorica de a părăsi UE sau moneda euro, considerând astfel de mișcări prea radicale pentru mulți alegători europeni. Impactul social și politic al Brexit-ului în Regatul Unit i-au determinat pe mulți să concluzioneze că ieșirea din UE ar destabiliza și mai mult o lume deja volatile, după pandemia de COVID, amenințarea Rusiei agresive și imprevizibile, creșterea puterii militare a Chinei sau lupta cu costurile de trai crescânde, pentru că milioane de familii europene încă suferă de pe urma crizei economice din 2008.

Sondajele indică faptul că UE este mai populară în rândul europenilor acum decât a fost în ultimii ani. În consecință, partidele de extremă-dreaptă și-au schimbat retorica din părăsirea UE în reformarea acesteia, iar predicția că partidele eurosceptice vor avea rezultate bune la alegerile pentru Parlamentul European a fost corectă. Acum, avem trei grupuri politice formate din eurosceptici sau suveranişti în Parlamentul European: PfE, ECR şi ESN.

Este clar că renașterea extremei-drepte din Europa se datorează în mare parte nemulțumirii față de partidele politice clasice. Această nemulțumire larg răspândită îi determină pe mulți alegători să ia în considerare opțiunile de extremă-dreapta ca alternative la status quo.

Mulți alegători din Europa sunt atrași de modul direct de comunicare al partidelor de extremă-dreapta, motivați de frustrarea față de politicienii tradiționali, cărora par să le lipsească răspunsuri clare în trei domenii cheie:

  1. Probleme de identitate: există o teamă vizavi de deschiderea granițelor și de imigranți și față de erodarea identității naționale și a valorilor tradiționale.
  2. Economie: există o respingere a globalizării și o frică referitoare la faptul că generațiilor viitoare nu li se asigură un viitor mai bun.
  3. Dreptatea socială: există sentimentul că guvernele naționale nu dețin controlul asupra regulilor care guvernează viața cetățenilor, regulile fiindu-le impuse de altundeva.

Atracția tot mai mare a partidelor de extremă-dreapta subliniază o dorință larg răspândită de răspunsuri clare și decisive la probleme complexe de identitate, economie și justiție socială. Pe măsură ce politicienii se luptă să abordeze aceste preocupări, partidele de extremă-dreaptă valorifică nemulțumirea, poziționându-se drept campioni ai identității naționale, stabilității economice și controlului social. În fața acestor schimbări, întrebarea cheie rămâne: vor putea forțele politice clasice să se adapteze și vor putea răspunde eficient preocupărilor care duc alegătorii către extrema-dreaptă sau vom asista la o schimbare continuă către poziții politice mai extreme?